Luni - Sâmbătă: 9am – 8pm

Când simți că nu mai poți. Despre sindromul de burnout și drumul înapoi spre tine

Te trezești obosit(ă), deși ai dormit. Lucrezi, dar munca nu îți mai stârnește interesul și faci totul pe modul automat. Nu te mai entuziasmează nimic, nici măcar lucrurile care îți făceau plăcere. Simți că nu mai ai resurse, nici mentale, nici emoționale. Poate că nu e doar oboseală. În spatele acestor trăiri se poate ascunde … Read more

ReCentre at the Forefront of International Philosophical Counseling

Between February 21-23, 2025, the National Philosophical Counseling Association (NPCA) successfully hosted its 7th International Conference on Philosophical Counseling and Practice via Zoom. This landmark event brought together nearly 40 speakers from around the world, including experts and practitioners from the United States, Italy, Romania, Croatia, Latvia, Russia, South Africa, China, India, Spain, and Canada. … Read more

Depresia: cum o recunoaștem și ce putem face pentru a o depăși

Depresia e o tulburare de dispoziție care afectează modul în care gândim, simțim și acționăm. Nu este doar o stare de tristețe trecătoare, ci o suferință profundă, care poate influența fiecare aspect al vieții noastre. Din fericire, depresia poate fi tratată, iar primul pas spre vindecare este conștientizarea și căutarea ajutorului potrivit. Ce este depresia? … Read more

Prilejuri de a fi împreună: anul  2024 în imagini

La ReCentre 2024 a fost un an plin de provocări, dar și de oportunități de evoluție și conectare. A fost anul în care am început să creștem și să ne reinventăm, pentru a răspunde mai bine nevoilor din comunitate. Suntem tare recunoscători pentru lucrurile bune care ni s-au întâmplat și momentele frumoase petrecute împreună, dar și pentru impedimentele apărute, pentru că am învățat din toate câte ceva.

Ne-am concentrat eforturile, în primul rând, spre a oferi tuturor celor care ne-au vizitat cele mai bune soluții și experiențe în călătoria lor spre echilibrul fizic și emoțional. Ne-am consultat, am dezbătut, gândit și organizat ateliere de meditație, seminarii, programe pentru adolescenți, pentru copii, și multe altele. Am participat la evenimente și am luat parte la diverse proiecte, pentru că ne dorim să rămânem implicați atunci când e vorba de o cauză bună.

O parte din aceste momente le-am surprins în imaginile de mai jos. Le-am pus aici, laolaltă, în această scurtă retrospectivă, pentru că vrem să împărtășim cu voi clipele care ne-au definit anul, ce am învățat și ce puteți experimenta la ReCentre și în 2025.

Seminar de detoxifiere

Primăvara este cel mai potrivit anotimp pentru a afla metode prin care putem să ne îmbunătățim starea de sănătate. Cu acest gând în minte, în luna martie a anului trecut am organizat un atelier despre detoxifiere, condus de Roxana Voicu, un medic cu experiență în nutriție și fitoterapie.

Seminar de detoxifiere

Am aprofundat înțelegerea conceptului și modurile în care aceasta poate acționa optim pentru fiecare persoană în parte. 

Grup de filosofie practică

Tot în luna martie, la ReCentre am găzduit un grup de filosofie practică. Evenimentul, Problem Dissolving. A Philisophical Exercise on Anxiety and Dualism a fost coordonat de Annalisa Rossi, filosof practician și profesor universitar. Participanții și-au exprimat propriile gânduri și idei despre subiectele dezbătute, iar  cu ajutorul unor instrumente din filosofie au găsit răspunsuri la întrebări care îi preocupau. 

Atelier de dans energetic

Atelierul de dans energetic, pregătit de colega noastră, Patricia Huț, a ajutat participantele să se reconecteze la propriul univers interior, pentru o mai bună cunoaștere de sine, înțelegere a locului în care se află și a lucrurilor care le dau sens vieții, prin mișcare și emoție.

La o conferință dedicată mamelor

În luna mai, colega noastră, Simona Popa – psihoterapeută, împreună cu Andreea Ionescu, psihoterapeută și fondatoarea ReCentre, au participat la conferința dedicată mamelor – „Mama sufocă femeia”. Conferința a abordat subiecte profunde legate de echilibrul dintre rolul de mamă și cel de femeie, oferind sfaturi și strategii practice pentru gestionarea stresului și menținerea bunăstării psihice în această perioadă plină de provocări. Ne-am simțit onorați să facem parte din acest eveniment și să contribuim la dialogul despre importanța îngrijirii de sine în contextul maternității.

Atelier de meditație cu boluri IASH

Colega noastră, Iasmina Andra Todor, pregătea Atelierul de meditație cu boluri cântătoare IASH.

Pentru cei care nu ați participat, sonoterapia este o metodă de relaxare profundă, care ajută la menținerea unei stări de spirit bune, a vitalității și a sănătății, poate reduce stresul, durerea, și tensiunea din corp.

Atelierele au loc în fiecare lună, la ReCentre, iar următorul se va desfășura în 15 februarie 2025. 

Atelier de meditație

Poză din timpul unei ședințe de meditație.

Ședință de intervizare

Imaginea a fost făcută în luna iunie, 2024, la o ședință de intervizare. Terapeuții noștri se consultă periodic, discută cazuri și își oferă sprijin reciproc cu acestea. 

Discuțiile sunt confidențiale și au rolul de a îmbunătăți procesul de terapie. 

Atelier pentru adolescenți

Adolescența este o perioadă a întrebărilor, dar și a descoperirii de sine. În iunie, la Zona Teen: atelier de psihoeducație și socializare pentru adolescenți, am dezbătut teme de interes pentru tineri, precum prietenia, vocația, sensul vieții, identitatea digitală etc. 

Pentru cei interesați, un nou atelier va avea loc în curând la ReCentre. 

Atelier pentru copii

Unul dintre cele mai iubite programe de la ReCentre este atelierul pentru copii Do-Re-Mi. Aici, cei mici găsesc un spațiu în care pot socializa, se pot juca, experimentează și se dezvoltă prin muzică. 

Team-building ReCentre

La finalul lunii august am fost în team-building. Am socializat, ne-am cunoscut mai bine și am pus împreună idei și intenții de dezvoltare pentru serviciile clinicii.

Echipa ReCentre

Ne-am întors la Timișoara mai relaxați, plini de energie și cu o mulțime de planuri gata făcute. 

Seară de film

Când vremea a început să se răcească, am organizat la clinică o seară de film. După vizionarea unei proiecții psihologice, am făcut exerciții de introspecție și am discutat despre teme personale și reflecții. A fost o experiență pe care de abia așteptăm să o repetăm.

Meditație Heartfulness

Heartfulness este o tehnică de meditație care se concentrează pe cultivarea iubirii și compasiunii în inimă și poate avea beneficii semnificative pentru cei care o practică.
În imagine am surprins discuțiile de după atelier. 

Petrecere de Crăciun 2024

Încheiem retrospectiva cu această imagine, de la petrecerea de Crăciun. Ne-am bucurat să ne revedem, am povestit și ne-am făcut urări de bine. Timpul petrecut cu oameni dragi e cel mai prețios. 

Ne bucurăm de comunitatea frumoasă pe care am construit-o împreună și vă așteptăm cu drag la ReCentre și în 2025. Vă suntem alături pentru echilibrul minții, corpului și sufletului.


A venit Crăciunul. Ce le dăruim celor dragi?

Sărbătorile de iarnă ne bat iar la uși. Acele momente, surse de amintiri frumoase peste ani, când suntem bucuroși să ne revedem, să ne întâlnim, să petrecem timp împreună.  Plănuim, stabilim bugete și ne dorim ca totul să fie perfect – de la brad, la meniu. Printre toate, alergăm după cadouri, prin magazinele pline de … Read more

Carte sub egida ReCentre

Cum sa faci pace cu imperfecțiunea ”În Cum să faci pace cu imperfecțiunea vei găsi instrumentele de care ai nevoie pentru a cultiva autoacceptarea necondiționată și a găsi fericirea într-o lume imperfectă. Cu ajutorul acestui ghid plin de compasiune, îți vei identifica propriul tip de perfecționism și vei descoperi zeci de ponturi și sfaturi destinate … Read more

YOGA terapeutică

Yoga este o formă de mișcare conștientă care te ajută să faci multe lucruri în același timp: să te relaxezi, să te energizezi, să intri în contact cu tine însuți, să eliberezi anumite dureri, să îți scăzi nivelurile de stres. Dar yoga are numeroase stiluri, în funcție de scopul și nevoile tale, iar principalele tipuri … Read more

Mame cu bratele goale

Dacă esti una dintre mamele despărțite de propriul copil mult prea devreme, dacă nu ți-ai procesat experiența pierderii, suntem aici pentru a susține aripile frânte în zborul către o familie mai bogată cu încă un membru drag. Vino să împărtășești cu noi experiența ta legată de pierderea pruncului drag. Este valoros pentru noi toate să … Read more

Meditatia Heartfulness

Meditația poate fi într-adevăr o modalitate profundă de a explora interiorul nostru și de a ne conecta cu sinele nostru interior. În timp ce există diferite tehnici și abordări în meditație, fiecare persoană poate găsi ceea ce funcționează cel mai bine pentru ea. Heartfulness, care se concentrează pe cultivarea iubirii și compasiunii în inimă, este … Read more

Terapie prin mișcare – AIKI UNDO

Prin atelierul de Aiki Undo ca terapie (pentru anxietate, depresie, furie, stress, burnout sau alte stări psihice) Andrei Leahu vă conduce în unviersul triadei minte-corp-spirit. Ce este Aiki Undo? Aiki Undo este un concept unic, deoarece îmbină elementele aikido-ului clasic cu noțiuni moderne de sănătate mentală și corporală, construind o armonie perfectă între fizic și … Read more